Acum vreo 3 ani am avut incredere in acest copil ca e genial si va avea un viitor stralucit in domeniul literarturii , se pare ca nu m-am inselat. De ce spun asta , daca aveti rabdare si eu cred ca aveti, cititi urmatoarele randuri si dati com spunandu-va parerea........
Povestirile unui gropar singuratic
Pasea molcom si in acelasi timp solemn pe aleea mocirloasa ce cobora inspre cimitir. Ana era o femeie inalta si subtire, iar culoarea neagra a doliului dansa in jurul trupului ei ca un nor de fum: Intotdeauna purta aceeasi fusta neagra cu straturi de dantela, o camasa larga cu primul nasture descheiat parca anume pentru a lasa perechea sa de sani vioi sa respire si un batic legat strans sub barbie. Tot gudronul cu care se invesmanta mereu contrasta atat de puternic cu nuanta deschisa a pielii sale incat Ana ajungea sa semene cu o fantoma. Pe chip purta tragica masca a impasibilitatii persoanelor care si-au inabusit plansul de prea multe ori.
Ana era ceea ce ar fi putut trece drept o vaduva exemplara. Vizitele dese facute la mormantul sotului sau erau demne de invidiat de catre oricine, viu sau mort: Inca de prima data cand intrase pe poarta cimitirului, Ana paruse sa aiba fixat un ritual: Intai ajungea la locul de veci al sotului sau raposat, aprindea candela veche cu atata grija incat ai fi spus ca-l trezea din somn, apoi se aseza langa cruce, la capatai, isi lepada cu vehementa masca si incepea sa boceasca cu zbierete de animal incoltit.
Acum, insa, lucrurile aveau sa se petreaca diferit. Ajunse in dreptul mormantului cand simti ca intreg cerul se prabuseste peste ea in cercuri concentrice si ca aerul devine din ce in ce mai stramt: Mormantul fusese sapat iar sicriul sotului sau lipsea cu desavarsire. Amuti, si din priviri cauta scrisul de pe cruce, sperand cã pantofii lacuiti, murdari de mocirla o purtasera la un alt loc de veci, dar degeaba. Pe cruce statea gravat clar numele sotului ei. Ana ramase in picioare, inmarmurita, parca asteptand ca totul sa se dovedeasca a fi o gluma. Iar nu dupa mult timp glumetul isi facu aparitia.
-Doamna! Doamna, va simtiti bine? un glas de barbat taie aerul intocmai cum o ghilotina taie firele de par de pe ceafa condamnatului. Ana nu se simtea in stare nici macar sa intoarca capul, daramite sa raspunda. Doamna? glasul se auzi din nou, de data aceasta mai aproape. Apoi Ana deslusi in lumina crepusculului silueta unui om marunt, usor adus de spate. Acesta se apropie de ea nedumerit.
-Unde e sotul meu? reusi Ana sa articuleze cu eforturi supraomenesti.
In clipa aceea barbatul intelese totul. Ba chiar schita un zambet inainte de a raspunde aratand cu degetul inspre groapa goala:
-Dansul vreti sa spuneti? M-am gandit ca se plictiseste, asa ca l-am scos putin la aer. Va asigur ca nu am facut nimic impotriva vointei sale.
-Nu inteleg, murmura Ana, in timp ce-si spunea ca va bea o cafea foarte tare dupa ce se va trezi din nebunia asta de vis. Era inspaimantata, nu de lipsa trupului neinsufletit al barbatului, ci de atrocitatea ce-a putut-o nascoci subconstientul ei.
-Ganditi-va si dumneavoastra, continua barbatul, cum v-ati simti daca ar trebui sa stati ani in sir intr-o nenorocita de groapa fara sa faceti nimic. V-ati analiza fiecare gand in parte, fiecare amintire, chiar de mai multe ori, dar v-ati satura la un moment dat. Din cate am auzit eu, mortilor nu le este permis sa vorbeasca cu cei de pe lumea asta, si cei mai multi respecta lucrul acesta. Pe de alta parte, e nevoie de unul singur pentru a le da exemplu celorlalti si pac! te trezesti cu zeci si sute de cadavre care te striga, rugandu-te sa le eliberezi si promitand ca vor fi cat se poate de disciplinate.
Ana ar fi dorit nespus de mult sa plece, sa uite intregul incident si sa se intoarca a doua zi, cand totul avea sa fi revenit la normal. Totusi, Ana era si ea femeie, si ca orice femeie dorea sa afle cat mai multe:
-Dumneavoastra cine sustineti ca sunteti? intreba ea, si o dara de viata ii reveni in glas.
-Nelu ma numesc. Teolog agnostic, doctor in parapsihologie si dublu-gropar. Incantat de cunostinta, raspunse barbatul indreptandu-si spatele si intinzandu-i cu incantare mana Anei.
-Dar asta e absurd! Doamne iarta-ma, “dublu-gropar”! rabufni femeia in timp ce-l sageta pe Nelu cu priviri pline de scepticism. Cum iti permiti sa batjocoresti in asemenea hal o biata vaduva venita sa-si jeleasca sotul? Sotul fara de care viata ei nu mai inseamna decat intuneric si mizerie? Ce inima ai tu, chiar nebun de-ai fi, ca sa faci asa ceva?! racni Ana, iar ultimile cuvinte ii fura inabusite in lacrimi.
Barbatul isi pastra, in schimb, calmul, si incepu sa-i explice femeii ca exagereaza, ca nu a dorit nici intr-un caz sa o lezeze pe ea personal si ca ii intelege supararea, desi nu crede ca aceasta este intemeiata. Ii spuse ca a observat cu durere cum oamenii au uitat complet ca si cei decedati au sentimente, si ca daca asta ar sta in puterea lui, ar da o lege care ar interzice ingroparea mortilor.
-Familiile celor care mor au impresia ca fac un gest absolut onorabil daca platesc sume exorbitante pentru ca cei care au trecut in nefiinta sa beneficieze de o inmormantare cat mai fastuasa si de un mormant curatat de buruieni. Va garantez ca asta este cea mai mare prostie pe care o putem face, caci defapt nu trimitem corpul in eternitate intr-un culcus placut, ci mai degraba intr-o inchisoare teribil de incomoda. Aici intervin eu ca dublu gropar: O data sap gropile pentru ochii lumii, iar asta imi aduce plata materiala. Apoi, cand mortii se obisnuiesc cu conditia lor si capata putin curaj, ma roaga sa-i ajut sa iasa de acolo, asa ca eu mai sap gropile inca o data. Iar sa vezi morti asa de fericiti cum ii vad eu atunci cand se descatuseaza de mormantul lor, va spun ca este toata rasplata spirituala de care ar avea nevoie un om ca mine!
Nelu vorbi cu atat de multa convingere incat aproape ca o indupleca pe Ana, care acum il privea cu ingaduinta cu care te uiti la un pui de catel care tocmai a facut pipi pe covor doar pentru ca se bucura ca te-ai intors din concediu. Nelu apoi scoase dintr-un buzunar al hainei o sticla micuta de plastic plina pe jumatate cu vin. Ii scoase capacul si apoi o intinse in directia Anei. Aceasta scutura din cap in semn ca nu bea si impinse sticla inapoi inspre proprietarul sau.
-Sunteti sigura? E vin sfintit. Nu? Pe unii oameni argumentul acesta ii convinge. Lua o dusca pe care o plimba indelung dintr-un colt in celalalt al gurii, apoi o inghiti zgomotos si la final plescai de placere. Ana avea senzatia ca facea toate acestea ca sa rupa firul linistii care se lasase peste ei. Dupa cateva minute in care amandoi isi dresera vocea sistematic cu privirile fixate pe fundul gropii din fata lor, Nelu nu mai rezista si incepu, pe un ton al vocii care ar fi facut pe oricine sa astepte dezvaluirea unui mare secret, sa vorbeasca: Va rog frumos sa ma iertati daca ceea ce voi spune va fi necuviincios, dar consider ca dupa toate cele cate ati aflat in seara aceasta este de datoria mea sa va spun ca orele pe care le petreceti aici, in cimitir, bocind din rarunchi va pun intr-o ipostaza teribil de jenanta. Sa nu ma-ntelegeti gresit, nu sunteti singura care face aceasta greseala, dar ar trebui sa stiti ca nu o data i-am vazut pe cei de dincolo stand in spatele celor veniti sa-i planga si razand de ei, ba facand chiar glume deplasate, in special pe seama femeilor. Oh, chiar n-ati vrea sa stiti cate mi-au trecut pe la urechi! Numai acum cand ma gandesc si simt cum mi se urca sangele in obraji, mie ca barbat! Intr-un fel, mortii nu sunt chiar de condamnat pentru acest tip de comportament: se intelege ca dincolo, in stare imateriala, femeile nu au contur, n-au consistenta, sunt doar niste urme vagi de suflet, si acelea in imponderabilitate. Am auzit chiar morti spunand ca daca ar fi stiut ca dupa moarte nu mai exista femei, nu s-ar fi grabit atat de mult sa moara...
Ana pierdu sirul ideilor groparului, dar in loc sa se simta ofensata de cele ce auzea, era chiar incantata de faptul ca sotul ei nu o putea insela nici macar in viata de apoi. Femeile au, uneori, aceasta satisfactie ciudata cand afla ca sotul le-a fost fidel intru vecie, cu toate ca socotesc firesc ca ele sa aiba accese de adulter pe care le clasifica, interior, ca fiind sacrificii in numele iubirii. Intr-o izbucnire inexplicabila de compasiune, Ana il intreba pe singuraticul gropar daca nu considera ca s-a facut cam tarziu si daca nu-l asteapta si pe el undeva vreo femeie draga.
-Ah, nu... se fastaci el incurcat. Femeile, vedeti dumneavoastra, nu se impaca prea bine cu... meseria mea, facu o scurta pauza ca si cand ar fi cautat un cuvant potrivit. Defapt, cele mai multe ma cred nebun. Dar eu nu ma supar doar din atata. Cred ca un nebun este cu mult mai interesant decat un economist plicticos. Iar femeile cu siguranta nu ma inteleg pentru ca intotdeauna au preferat confortul banalului.
-Se vede ca n-ai prea stat pe langa femei, caci altfel ai fi stiut unde sa te opresti cu trancaneala! riposta Ana, dar apoi ii paru rau ca replica sa a fost atat de usturatoare, asa ca isi ceru iertare. Apoi ii explica barbatului ca ar fi cazul sa se indrepte spre casa si-l intreba daca nu-l poate insoti o bucata de drum.
-Eu nu plec.
-Pardon? se mira femeia.
-Eu nu sunt liber. Mie nu mi-a sapat nimeni groapa. Vedeti dumneavoastra, lumea mea e un pian imens. De mine si de miscarile mele depinde intreaga orchestra universala. De fiecare data cand infig lopata in tarana aud cum vibreaza corzile vietii. Fiecare mort ma roaga sa ascult mai atent muzica locului pe care el l-a lasat gol pe aceasta claviatura... iar prin moartea lor ma nemuresc eu! Doar prin moartea lor pot sa spun “acum, acum sunt si eu aproape artist!”. Iar in ceea ce fac, sunt adevarat desavarsit!
Ma lips in dark red
Cu 1 săptămână în urmă